Heruvim bolnav

Heruvim bolnav, T. Arghezi

Îngerul meu îsi mai aduce-aminte
Din fericirile-i de mai nainte.
Cerul la gust i-ajunge ca un blid
Cu laptele amar si agurid,
Stelele lui nu si le mai trimite
Ca niste steaguri sfinte zugravite,
Si vântul serii nu-i mai da îndemn
Cu-aromele-i de vin si undelemn.
Livada, câmpul si-au pierdut si floarea
Si roadele si frunza si culoarea.
Apele negre duc subt cerul cald
Namoluri fierte, grele, de asfalt.
Oriunde capul cauta sa-si puie
Locu-i spinos si iarba face cuie.
Cocorii trec Taria fara el
Si nu-l mai cheama zborul lor de fel.
Viata veciei, cuibul din ogiva,
Inimii lui ajuns-au deopotriva,
Si-ntâia data simte, cât de cât,
În dumicarea timpului, urât;
Caci nestiuta-ncepe sa-ncolteasca
Pe trupu-i alb o buba pamânteasca.

(ca sa vedeti ca Arghezi-ul din liceu e o prostie fata de ceea ce scrie el cu adevarat)